"Există câteva idei corecte. Este vorba de consolidarea creşterii economice în Europa, stimularea creării de locuri de muncă, sunt teme care ne preocupă. Sunt strategii de ieşire din criză pe care vrem să le identificăm", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Finanţe, Michael Offer.
Acesta spune că este bine că preşedinţia spaniolă aduce în discuţie noi propuneri, dar spune că nu se ştie dacă acestea vor fi puse în practică aşa cum spune legea.
"Este vorba despre o iniţiativă de care trebuie să se ocupe instanţele competente, iată de ce Ministerul de Finanţe nu poate formula un punct de vedere", afirmă Offer.
Premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, spunea, joi, că doreşte să lanseze o dezbatere legată de o strategie economică eficace şi obligatorie în UE, la viitorul summit european ce va avea loc pe 11 februarie la Bruxelles şi care va fi consacrat relansării creşterii în Europa.
Franţa crede în ideea înfiinţării unui "guvern economic", măcar la nivelul zonei euro. De cealaltă parte, Germania consideră că acest lucru ar putea afecta independenţa Băncii Centrale Europene în ceea ce priveşte stabilirea dobânzii de politică monetară.
Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni, miercuri, cu noul preşedinte al UE, Herman Van Rompuy, în cadrul unui dineu de lucru pentru a pregăti summitului UE.
Antena3.ro