"Chiar dacă reuşeşti să eviţi acel accident similar cu ce s-a întâmplat în 2008, cu falimentul Lehman Brothers - să spunem că eviţi asta - Eurosistemul care ar rezulta ar perpetua divergenţele dintre creditori şi debitori şi ar crea o Europă foarte, foarte diferită de societarea deschisă care a capturat imaginaţiile oamenilor şi a condus la crearea Uniunii Europene. Ar transforma-o într-un sistem ierarhic, unde diviziunile dintre creditori şi debitori ar deveni permanente şi, în loc de un grup de ţări dintre care niciuna nu domină, s-ar ajunge ca Germania să se afle într-o poziţie de dominaţie permanentă, un fel de imperiu german, în timp ce statele de la periferie ar deveni zone aflate permanent în depresiune", a declarat Soros într-un interviu pentru Bloomberg Television.
Soros recomandă UE să înfiinţeze un fond care să cumpere obligaţiuni emise de Italia şi Spania şi avertizează că moneda euro s-ar putea prăbuşi dacă liderii europeni nu vor reuşi, la summit-ul de la sfârşitul acestei săptămâni, să convină "măsuri drastice" pentru soluţionarea crizei.
Investitorul consideră că zona euro ar trebui să creeze o Autoritate fiscală europeană capabilă să cumpere obligaţiuni de stat, cu condiţia ca Italia şi Spania să implementeze măsuri fiscale realiste.
Soros este de părere că poziţia Germaniei înrăutăţeşte situaţia din zona euro, deoarece statele au nevoie de creştere economică pentru a-şi putea plăti datoriile, şi nu de austeritate.
"Merkel s-a transformat într-un lider puternic. Din păcate, a condus Europa într-o direcţie greşită", a declarat miliardarul.