Antena 3 CNN Economic Biz News Fuziunea care va da peste cap Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla între două mari puteri mondiale

Fuziunea care va da peste cap Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla între două mari puteri mondiale

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 12:50 10 Dec 2013 Modificat la 12:50 10 Dec 2013
Fuziunea care va da peste cap Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla între două mari puteri mondiale
După modelul Uniunii Europene, SUA şi Canada vor să îşi dea mâna, pentru a extinde pactul de liber schimb pe care îl au în prezent, prin formarea unei uniuni şi mai strânse în America de Nord.

Analiştii economici de la Wall Street Journal consideră că ar putea fi vorba de formarea unei uniuni monetare, sau chiar unirea celor două ţări după modelul Uniunii Europene.

Relaţia dintre SUA şi Canada este foarte strânsă, atât din punct de vedere economic, dar şi social: sunt vecini, împart aceleaşi valori, iar locuitorii celor două state trec frecvent graniţa pentru studii sau muncă.

"Dacă nu am fi vorbit de două ţări, ci de două companii, fuziunea aceasta s-ar fi realizat în urmă cu mult timp", conchid analiştii de la WSJ.

Însă puterea celor două mari state va fi un competitor uriaş pentru Uniunea Europeană. Astfel, dominaţia dolarului american îşi va extinde teritoriul, iar afacerile dintre cele două state vor închide multe uşi pentru exportatorii europeni.


 
 

×
Etichete: SUA Canada
x close