Antena 3 CNN Economic Biz News Franks: România va înregistra o creştere economică pozitivă în 2011

Franks: România va înregistra o creştere economică pozitivă în 2011

1 minut de citit Publicat la 18:15 30 Oct 2010 Modificat la 18:15 30 Oct 2010
Franks: România va înregistra o creştere economică pozitivă în 2011
Foto: INTACT Images
Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, sâmbătă, că reprezentanţii Fondului l-au pus la curent pe preşedinte cu opţiunile existente şi acţiunile necesare "pentru a putea merge înainte", menţionând că instituţia consideră că România va înregistra creştere economică în 2011, informează Mediafax.
   
Întrebat ce au discutat cu preşedintele Băsescu, Franks a afirmat că reprezentanţii Fondului l-au pus la curent pe preşedinte cu opţiunile şi acţiunile care trebuie luate în vederea încheierii unui nou acord.
   
"Am discutat cu preşedintele Băsescu toate... L-am pus la curent cu toate discuţiile pe care le-am avut până acum şi cu toate opţiunile pe care le avem şi acţiunile pe care trebuie să le luăm pentru a putea merge înainte. Am avut un bun schimb de puncte de vedere cu el. Am discutat în termeni generali obiectivele noului acord şi vom discuta detaliu când vom reveni în vizita următoare", a spus Franks.
   
El a subliniat că "obiectivul cheie" al viitorului acord va fi consolidarea realizărilor privind stabilizarea economică obţinute prin ultimul acord. "Dar trebuie să adăugăm la asta reforme structurale care vor genera în viitor o creştere economică mai mare. Cu acest lucru cred sunt de acord toate partidele politice - ca economia să se dezvolte mai repede şi cheia unei dezvoltări mai rapide este să continuăm procesul de reforme structurale", a adăugat şeful delegaţiei FMI în România.
   
Întrebat dacă România va avea creştere economică anul viitor, oficialul FMI a replicat: "Credem că da, creşterea va fi pozitivă anul viitor".
       
Şeful statului şi membrii delegaţiei FMI, CE şi BM au abordat, sâmbătă, la Cotroceni, printre altele, perspectivele unei eventuale noi colaborări astfel încât, prin accentul pus pe privatizare şi reforme, să se atingă obiectivul unei creşteri economice sustenabile, informează Preşedinţia.

Oficialii de la FMI au avut o serie de întâlniri, sâmbătă, în Bucureşti. Au mers pe rând la Palatul Cotroceni, la sediul PNL şi la Ministerul de Finanţe. La finalul întâlnirilor,  s-a aflat că discuţiile pe tema viitorului acord vor începe în luna ianuarie.

 


×
x close