Antena 3 CNN Economic Biz News Franks: România iese din recesiune luna aceasta, iar economia va creşte de la un trimestru la altul

Franks: România iese din recesiune luna aceasta, iar economia va creşte de la un trimestru la altul

1 minut de citit Publicat la 15:48 26 Mar 2011 Modificat la 15:48 26 Mar 2011
Franks: România iese din recesiune luna aceasta, iar economia va creşte de la un trimestru la altul
Foto: Mediafax
România va ieşi din recesiune luna aceasta, economia va creşte de la un trimestru la altul, dar asta nu va însemna automat depăşirea crizei. Sunt previziunile economice care vin de la Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România. 

"Există întotdeauns un grad de incertitudine şi nu ştiu exact care va fi cifra de la sfârşitul primului trimestru, dar cred că indicatorii privind economia României sunt aproape universal pozitivi. Există şi unele excepţii, dar dacă ne uităm la producţia industrială, creşterea este foarte robustă, iar evoluţia exporturilor, de asemenea, foarte pozitivă. Chiar şi cele negative, precum vânzările din retail sunt mai puţin negative decât erau, iar indicatori precum încrederea consumatorului s-au îmbunătăţit", a declarat Franks, citat de Mediafax.

Reprezentantul FMI a spus că indicatorii s-au îmbunătăţit constant în primul trimestru şi se aşteaptă la o creştere modestă a economiei după primele trei luni ale anului. 

Pentru a ieşi tehnic din recesiune, economia unei ţări trebuie să înregistreze creşteri în două trimestre consecutive. În ultimul trimestru al anului trecut, economia a crescut cu 0,1% faţă de cel anterior.

Premierul Emil Boc a declarat la mijlocul lunii februarie că sunt semne că România va ieşi oficial din recesiune la sfârşitul lunii martie. 

"Mă aştept ca avansul economiei să crească gradual pe parcursul anului 2011. Creşterea din fiecare trimestru va fi, în medie, ceva mai puternică decât în trimestrele anterioare, astfel încât să putem intra în anul 2012 cu o creştere destul de robustă", a continuat Franks. 

Guvernul şi FMI estimează pentru acest an o creştere economică de 1,5%.

 
 

×
x close