Antena 3 CNN Economic Biz News FMI şi Ministerul de Finanţe s-au înţeles asupra legii pensiilor şi a responsabilităţii fiscale

FMI şi Ministerul de Finanţe s-au înţeles asupra legii pensiilor şi a responsabilităţii fiscale

<1 minut de citit Publicat la 15:09 26 Ian 2010 Modificat la 15:09 26 Ian 2010
FMI şi Ministerul de Finanţe s-au înţeles asupra legii pensiilor şi a responsabilităţii fiscale
FMI şi Comisia Europeană s-au înţeles cu Ministerul Finanţelor asupra legii pensiilor şi a responsabilităţii fiscale. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks a declarat că a fost stabilit şi un calendar de adoptare a celor două legi. Reprezentanţii FMI au avut astăzi ultimele întâlniri cu oficialii români. Mai întâi cu premierul Boc la Palatul Victoria, apoi la Ministerul Finanţelor.

De abia miercuri se va şti oficial care vor fi măsurile luate de FMI în România, dar misiunea de evaluare este deja pe ultima sută de metri. ?Statul ar trebui să fie mult mai atent la modul în care cheltuie banii?, spune şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
Concluziile vizitei vor fi prezentate miercuri. Ceea ce se ştie deja e că FMI solicită României diminuarea deficitului bugetar de la 7.3% în 2009, la 5.9% în 2010 şi 3% în 2011. România urmează să primească de la FMI 2.3 miliarde de euro în următoarele luni.



Antena3.ro

×
x close