Antena 3 CNN Economic Biz News FMI: România, mai prost pregătită decât Bulgaria în faţa crizei

FMI: România, mai prost pregătită decât Bulgaria în faţa crizei

1 minut de citit Publicat la 04:21 17 Mar 2009 Modificat la 04:21 17 Mar 2009
FMI: România, mai prost pregătită decât Bulgaria în faţa crizei
Bulgaria este mai bine poziţionată ca România pentru depăşirea actualelor turbulenţe, datorită unor avantaje precum excedentul bugetar din 2008 şi regimul de tip consiliu monetar, a declarat reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, Juan Fernandez Ansola, pentru săptămânalul bulgar Kapital.

Astfel, deşi politicile economice pe care le urmează România şi Bulgaria sunt diferite, statul vecin este mai avantajat în a face faţă crizei mondiale.

Juan Fernandez-Ansola, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, a declarat că, spre deosebire de Bulgaria, care are un curs de schimb fix şi un surplus de venituri la bugetul public, ţara noastră are un curs de schimb flexibil şi un deficit bugetar foarte mare.

"Bulgaria are un curs fix şi un surplus fiscal, în timp ce România are un curs de schimb flexibil şi un deficit public mare. Ambele ţări vor fi acum testate, dar poate că Bulgaria este mai bine poziţionată pentru a depăşi perioada de turbulenţe. România va trebui să îşi corecteze deficitul pe perioada unei încetiniri a economiei, situaţie dificilă pentru orice ţară", a spus Ansola.

În viziunea reprezentantului FMI, România va fi nevoită să-şi corecteze deficitul bugetar pe timp de recesiune economică, măsură care ar ridica probleme oricărui stat.

Pe de altă parte, ţara vecină are ?mai mult loc de manevră?, pentru că şi-a creat ?într-un mod ?inteligent? rezerve monetare în ultimii ani şi a menţinut un regim de consiliu monetar.

Pentru aceste două motive, autorităţile bulgare merită toată consideraţia?, a precizat Ansola.

Oficialul a adăugat că stabilitatea macroeconomică depinde de mai mulţi factori, printre care un sistem bancar solid, venituri bugetare ridicate şi un deficit de cont curent restrâns.

Juan Jose Fernandez-Ansola va fi înlocuit la expirarea mandatului său, la finalul lunii martie 2009, de către Tonny Lybek, senior-economist care a făcut parte, de asemenea, din echipa Fondului Monetar Internaţional pentru cele două state, potrivit NewsIn.

Ansola a fost numit reprezentant al FMI pentru Bulgaria şi România în septembrie 2006, înlocuindu-l pe britanicul Graeme Justice, al cărui mandat a expirat în iunie 2006.

Juan Jose Fernandez-Ansola lucrează la FMI din anul 1991, iar în perioada 1999-2006 a fost şef de misiune în Bosnia-Herţegovina, Cehia, Slovacia şi Slovenia.
Antena3.ro

×
x close