Este prima estimare oficială care nu mai plasează România pe creştere economică, ci în recesiune. De aici decurg câteva implicaţii importante, prima dintre ele fiind aceea că bugetul de stat, încă neaprobat de guvern este prea optimist şi o parte importantă a cheltuielilor va trebui tăiată. În opinia celor de la FMI, cel mai mare risc din acest moment îl reprezintă deprecierea în continuare a monedei naţionale.
Aceleaşi surse au precizat că FMI a recomandat autorităţilor române o şi mai mare austeritate bugetară combinată cu menţinerea dobânzilor la credite la cotele actuale.
FMI a recomandat autorităţilor în primul rând să înăsprească politica fiscală, prin scăderea semnificativă a cheltuielilor bugetare, în contextul în care veniturile sunt imprevizibile şi se bazează pe o creştere economică mult prea mare, au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.
Reprezentanţii FMI sunt de părere că intenţia Guvernului de a reducere a deficitul bugetar la 2% din PIB în acest an, este foarte bună. Totuşi, FMI e de părere că presupunerile autorităţilor sunt "un pic prea optimiste", în contextul în care se bazează pe o creştere economică de 2,5%.
În perioada 27 ianuarie - 4 februarie, o misiune FMI s-a aflat în România pentru evaluarea situaţiei economice a ţării dar şi pentru discuţii cu noul Guvern.
Antena3