Antena 3 CNN Economic Biz News FMI: Recuperarea economiei mondiale a început, însă depinde de Statele Unite şi China

FMI: Recuperarea economiei mondiale a început, însă depinde de Statele Unite şi China

1 minut de citit Publicat la 00:50 19 Aug 2009 Modificat la 00:50 19 Aug 2009
FMI: Recuperarea economiei mondiale a început, însă depinde de Statele Unite şi China

Recuperarea economiei mondiale a început, însă sustenabilitatea acesteia depinde de creşterea exporturilor Statelor Unite şi a importurilor statelor din Asia, în special China, a declarat, marţi, economistul-şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Olivier Blanchard.

Produsul Intern Brut la nivel mondial ar putea să scadă sub valoarea înregistrată înainte de declanşarea crizei finaciare, a adăugat el.

"Schimbarea nu va fi simplă. Criza a lăsat urme adânci, care vor afecta cererea şi oferta pentru mulţi ani", a afirmat Blanchard, citat de Mediafax.

Consumul din Statele Unite, reprezentând 70% din economia americană şi o parte importantă a cererii mondiale, nu va reveni rapid la nivelul de dinaintea crizei economice, întrucât populaţia se confruntă cu pierderi de mii de miliarde de dolari ca urmare a declinului preţurilor locuinţelor şi al pieţelor de capital.

Criza financiară i-a făcut pe americani mai conştienţi de riscurile cu un grad redus de probabilitate, însă cu efecte devastatoare, consideră economistul-şef al FMI.

Astfel, consumatorii din SUA nu vor reveni la obiceiurile anterioare crizei privind cheltuielile, iar atât partenerii comerciali, cât şi Statele Unite, vor trebui să se adapteze. Ţările cu economii emergente din Asia, mai ales China, trebuie să joace un rol important în acest proces, a adăugat el.

"Din punctul de vedere al SUA, o scădere a surplusului de cont curent al Chinei ar putea contribui la creşterea cererii şi susţinerea recuperării economiei americane. Ar creşte importurile din Statele Unite, sprijinind astfel revenirea economiei mondiale", a spus Blanchard.

Pentru ca autorităţile chineze să crească cererea internă, trebuie să ofere un sistem de asigurări sociale mai puternic şi să sprijine accesul populaţiei la credite, încurajând consumul şi nu economisirea.

"Avansul importurilor Chinei şi aprecierea yuanului (moneda naţională chineză - n.r.) vor creşte exporturile nete ale Statelor Unite", a adăugat oficialul Fondului.

FMI se aşteaptă la un declin de 1,4% al economiei mondiale în 2009, respectiv la o creştere economică de 2,5% în 2010. Fondul a modificat în iulie prognoza din aprilie, care indica scăderi de 1,3% în 2009 şi o creştere de 1,9% în 2010.

Pentru Uniunea Europeană, FMI estimează o contracţie economică de 4,7% în 2009 şi 0,1% anul următor.

În cazul României, FMI se aşteaptă la o scădere economică de 8-8,5% în 2009, dublu faţă de estimarea anterioară, din luna martie, de 4,1%.
Antena3.ro

×
x close