Antena 3 CNN Economic Biz News FMI: Japonia, a treia putere economică mondială, este extrem de îndatorată. Vezi ce datorii are

FMI: Japonia, a treia putere economică mondială, este extrem de îndatorată. Vezi ce datorii are

1 minut de citit Publicat la 12:15 19 Mar 2011 Modificat la 12:15 19 Mar 2011
FMI: Japonia, a treia putere economică mondială, este extrem de îndatorată. Vezi ce datorii are
Foto: thetruthaboutcars.com
 Timp de 40 de ani, Japonia a fost a doua economie a lumii. Anul trecut a fost  depăşită de China, o ţară cu o populaţie de zece ori mai mare. 
 
Anul trecut, Produsul Intern Brut al Japoniei a fost de peste 5.000 de miliarde de dolari, în creştere cu circa 4% faţă de anul 2009.

Între 1970 şi 2010, valoarea adaugatã generată în economie a crescut de 27 de ori se ia în considerare evoluţia în preţuri curente, şi cu 180% dacă exprimăm ritmul de creştere al PIB în preţuri constante la nivelul anului 2005. De altfel, Produsul Intern Brut per capita a crescut în fiecare an, de la 2.000 de dolari în 1970, la peste 42.000 în anul 2010.

Cu toate acestea, potrivit FMI, Japonia este o ţară extrem de îndatorată. Anul trecut, datoria publică guvernamentală netă a totalizat echivalentul a circa 122% din PIB, nivel dublu în comparaţie cu anul 2000.

Dacă discutăm despre datoria publică totală, aceasta a ajuns la aproape 200% din PIB. Pe de altă parte, rata şomajului este una relativ mică, de aproximativ 5%, potrivit datelor de la începutul anului 2011.

Iar productivitatea în sectorul cerealier este aproape dublă la hectarul cultivat în Japonia faţă de unul din România.
 

×
x close