Antena 3 CNN Economic Biz News Finanţele Publice vor să se poată împrumuta "în orice moment" de pe pieţele externe

Finanţele Publice vor să se poată împrumuta "în orice moment" de pe pieţele externe

1 minut de citit Publicat la 12:38 25 Iun 2010 Modificat la 12:38 25 Iun 2010
Finanţele Publice vor să se poată împrumuta "în orice moment" de pe pieţele externe

Ministerul Finanţelor Publice doreşte să se poată împrumuta "în orice moment" de pe pieţele externe în următorii trei ani şi vrea să extindă durata în care să poată efectua aceste operaţiuni, a anunţat, vineri, ministrul de resort, Sebastian Vlădescu, citat de Mediafax.

"Intenţionăm să facem o operaţiune de extindere a duratei în care să facem operaţiuni pe pieţele externe, pe trei ani, astfel încât să putem fi prezenţi în orice moment pe aceste pieţe", a declarat Vlădescu.

Acesta crede că ministerul de Finanţe trebuie să fie neapărat prezent pe pieţele externe, dar un posibil împrumut va depinde de modul în care aceste pieţe funcţionează şi de un moment propice.

Legat de împrumuturile de pe piaţa internă, ministrul spune că reducerea finanţării de la bănci din ultima perioadă prin emisiuni de titluri de stat are la bază un cost ridicat pe care îl pretind băncile la acordarea creditelor.

"E o problemă de management al Trezoreriei vis-a-vis de costul la care băncile ar dori să ne ofere creditele. Deocamdată considerăm că, uneori, acest cost a fost prea mare", a declarat Vlădescu. Momentan, însă, nu sunt probleme privind plata datoriei.

"Din acest punct de vedere suntem, cum spune americanul, ?on the safe side?", a încheiat Vlădescu.

Foto: AGERPRES

Antena3.ro

 

×
Etichete: Sebastian Vladescu
x close