Antena 3 CNN Economic Biz News Financial Times: România ar putea primi un împrumut de 20 mld. euro prin FMI

Financial Times: România ar putea primi un împrumut de 20 mld. euro prin FMI

1 minut de citit Publicat la 11:37 10 Mar 2009 Modificat la 11:37 10 Mar 2009
Financial Times: România ar putea primi un împrumut de 20 mld. euro prin FMI
România ar putea primi aproape 20 de miliarde de euro printr-un plan de salvare condus de Fondul Monetar International, după negocieri între autorităţile de la Bucureşti şi FMI, care se vor relua miercuri.

Pachetul multilateral, menit să preîntâmpine efectele negative ale crizei economice într-unul dintre cele mai sărace state din Europa, s-ar putea ridica la aceeaşi valoare ca împrumutul de 20 de miliarde de euro acordate Ungariei în noiembrie, a declarat un oficial citat de Financial Times.

Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional au ajuns la un acord în ceea ce priveşte parametrii cantitativi ai pachetului de susşinere a economiei, în decursul vizitei unei delegaţii a Fondului de săptămâna trecută, spune oficialul. În ultimele 10 zile, experţii din instituţiile implicate, adică FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, se vor afla în România pentru a pune la punct ultimele detalii.

?Acordul va oferi României timpul necesar pentru a asimila politicile fără să privească în urmă pentru a vedea dacă vine criza?, a adăugat oficialul.

Reprezentanţii FMI precizează, într-un comunicat, că o delegaţie a fondului se va afla la Bucureşti în această perioadă. Delegaţia va fi condusă de Jeffrey Franks şi are ca obiectiv continuarea negocierilor cu România oentru un ajutor tehnic şi financiar.
De miercuri, vor începe discuţiile privind condiţiile macroeconomice care trebuie urmate de negocierea unui program al FMI pentru a ajuta România, anunţă Fondul.

Guvernul din România nu a oferit informaţii cu privire la dimensiunile pachetului de salvare. Luni, preşedintele Traian Băsescu a declarat, în faţa Parlamentului, că România poate accesa 30 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană doar în schimbul unui acord cu FMI, a anunţat, luni, preşedintele Traian Băsescu. FMI urmează să vegheze ca banii de la UE să fie folosiţi pentru ca efectele crizei să fie estompate.

Antena.ro

×
x close