"În România, rezultatul nu a fost un mare succes. Economia s-a contractat cu 7%", notează FT.
România a încheiat un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro. Pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, atinge 19,95 miliarde euro.
În mai şi septembrie, FMI a virat primele două tranşe din împrumut, de 4,8 miliarde euro, adică 1,85 miliarde euro. Următoarele două tranşe, cu o valoare totală de 2,3 miliarde de euro, vor fi puse la dispoziţie până la finele lunii februarie.
Faţă de România, în Ungaria măsurile sprijinite de FMI au condus la reducerea deficitului bugetar, iar ministrul de Finanţe spunea, în ianuarie, că ţara nu mai are nevoie de ajutorul instituţiei internaţionale, potr sursei citate.
Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Fondul a intervenit şi pentru a sprijini Letonia.
Implicarea FMI într-un proces de salvare al Greciei ar fi un proces mai dificil decât în cazul statelor nou intrate în Uniunea Europeană din estul Europei. Fondurile şi plusul de credibilitate pe care le poate aduce trebuie supuse unei analize în raport cu semnalul negativ pe care îl trimite implicarea unei instituţii internaţionale.
În afară de Islanda, singurele două state occidentale care au făcut apel la FMI au fost Marea Britanie şi Italia în anii '70, iar "stigmatul" acestor intervenţii este reliefat în reticenţa liderilor europeni de a accepta o implicare a Fondului în cazul Greciei.
Antena3.ro