Dintre toţi liderii care vor fi prezenţi la summitul G20, peste doar câteva zile, la Londra, preşedintele Statelor Unite se află în avantaj, nu la capitolul putere aşa cum ar vrea ci la capitolul salariu. Barack Obama câştigă anual 290.000 de euro, potrivit unui top al salariilor de şefi de stat, întocmit de Financial Times.
El e urmat de preşedintele ?bling-bling? al Franţei cu un salariu de 240.000 de euro. Nu s-ar spune că i-ar ajunge, pentru că la fiecare deplasare oficială, Nicholas Sarkozy primeşte, ?la cerere?, cadouri, precum stilouri sau genţi pentru soţia sa, Carla Bruni.
La masa rotundă a summitului care va începe pe 2 aprilie, vor mai sta liderul rus Dimitri Medvedev sau premierul britanic Gordon Brown. Salariile celor doi, cumulate, fac aproape cât al preşedintelui american. Gordon Brown primeşte 199.000 de euro anual iar liderul rus are doar 67.000 de euro pe an. Dimitri Medvedev este preşedintele cu cea mai mică retribuţie, dintre toţi liderii mondiali, însă cu o mare influenţă politică.
Potrivit unei schiţe a temelor care vor fi abordate la summitul G20, obţinută tot de Financial Times, la Londra, în cea mai mare sală de conferinţe din Regat, nu se vor lua măsuri concrete dar toţi liderii mondiali vor transmite un mesaj puternic de unitate, pentru a depăşi impasul economic.
Observator