Antena 3 CNN Economic Biz News Eurostat: România este campioană la creşterile de preţuri

Eurostat: România este campioană la creşterile de preţuri

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:43 18 Aug 2011 Modificat la 14:43 18 Aug 2011
Eurostat: România este campioană la creşterile de preţuri
Foto: thedailygreen.com
România se află printre campioni. Nu la exemple pozitive, ci la creşterile de preţuri. Potrivit datelor Eurostat, ţara noastră ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană după inflaţia din luna iulie.

Românii plătesc în continuare mult pentru tot ce consumăm. Preţurile au crescut luna trecută cu 4,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. O inflaţie mai mare a fost înregistrată doar de Estonia - 5,3 %. România este urmată în top de Lituania cu 4,6% şi Marea Britanie, 4,4%.

Fericiţi sunt cei care trăiesc însă în Irlanda, Slovenia şi Suedia. Aici, preţurile de consum au înregistrat cele mai mici creşteri în iulie, de sub 2%.

Totuşi, observăm că în ţara noastră scumpirile sunt mai mici decât în luna iunie. Inflaţia a fost ajutată de eliminarea efectului majorării TVA, dar şi de o producţie agricolă foarte bună, ce a scăzut multe dintre preţurile alimentelor. În pieţe găsim roşiile între 1,50 şi 3 lei kilogramul. Ardeii sunt maxim 3,5 lei, vinetele şi castraveţii 2 lei, iar varza şi cartofii chiar un leu pe kilogram. Sunt preţuri uşor mai mici decât cele de anul trecut.

România a înregistrat în cel de-al doilea trimestru al anului o creştere economică firavă, de 0,2%, comparativ cu trimestrul anterior. O performanţa mai slabă a fost înregistrată doar de câteva ţări din vest şi de vecinii noştri, Ungaria şi Bulgaria.
 


×
x close