Leul s-a apreciat în prima parte a sesiunii interbancare de luni. Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs în scădere cu 1,94 bani, la 4,2254 lei/euro. Dolarul american a fost cotat la 3,4096 lei/dolar, în scădere cu 2,03 bani sub rata de vineri, de 3,4299 lei/dolar.
Primele tranzacţii de luni s-au realizat la 4,2230 - 4,2260 lei/euro, în scădere faţă de ultimele valori înregistrate la finele sesiunii de vineri, de 4,2420 - 4,2440 lei/euro.
Dobânzile practicate luni de băncile comerciale pentru sumele plasate pe o perioadă de o zi au atins 1,93 - 2,43%, comparativ cu randamentele de vineri, care au oscilat între 2,14% şi 2,64%.
Antena3.ro