Legea pensiilor va fi adoptată în Parlament după luna martie, iar legea responsabilităţii fiscale ar trebui să fie gata până în aprilie. Cel puţin aşa au anunţat ministrul Muncii şi cel de Finanţe, după discuţiile cu reprezentanţii FMI. Ministrul de Finanţe se arată optimist. Sebastian Vlădescu a declarat că nu vom avea nevoie, pe viitor, de alţi bani de la FMI, ne ajung cei pe care trebuie să-i primim acum.
Discuţii lungi şi intense între delegaţia FMI, ministrul Finaţelor, Sebastian Vlădescu şi cel al Muncii, Mihail Şeitan. Una dintre teme s-a referit la legea pensiilor, a cărei adoptare este una dintre condiţiile Fondului.
Şi legile responsabilităţii fiscale şi salarizării unice au fost luate în discuţie, în condiţiile în care sindicaliştii sunt nemulţumiţi de felul în care au fost făcute reducerile la buget.
Remarce asupra modului în care au fost repartizate cheltuielile au şi reprezentanţii FMI. ?Sunt diferenţe de distribuţie a cheltuielilor faţă de ceea ce am stabilit în decembrie. Nu cred că vor fi obstacole serioase care să ne împiedice să ajungem la o înţelegere?, a spus reprezentantul FMI, Jeffrey Pranks.
Cu toate acestea se pare că România va primi următoarele tranşe ale împrumutului extern. Discuţiile cu delegaţiile FMI, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale vor continua şi zilele următoare.
Antena 3