Antena 3 CNN Economic Biz News Emil Boc: România ar putea să contracteze un împrumut de la FMI

Emil Boc: România ar putea să contracteze un împrumut de la FMI

<1 minut de citit Publicat la 09:49 10 Ian 2009 Modificat la 09:49 10 Ian 2009
Emil Boc: România ar putea să contracteze un împrumut de la FMI
Premierul Emil Boc nu exclude un împrumut extern. FMI sau Banca Mondială ar putea fi eventuale soluţii pentru finanţarea deficitului bugetar. Şi fostul premier, Theodor Stolojan îl sfătuoeşte pe Emil Boc să apeleze la împrumuturi externe, pentru a salva situaţia. Acesta a declarat pentru cotidianul Gândul că un eventual ajutor financiar extern ar ajuta economia românească să treacă mai uşor peste criză.
Un eventual acord cu FMI ar obliga însă Guvernul să promită reducerea deficitul bugetar până la 1%, ceea ce ar însemna adoptarea unor măsuri antisociale, cum ar fi îngheţarea salariilor bugetarilor sau majorarea impozitelor.
Ideea unui sprijin financiar de la FMI nu este nouă. La sfârşitul anului trecut, fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu afirma că România are nevoie de un credit de aproximativ 20 de miliarde de euro. Problema împrumutului extern ar putea fi discutată la sfârşitul lunii ianuarie, când delegaţia FMI va veni la Bucureşti. Atunci va fi analizată situaţia economică a României.
Antena 3

×
x close