Propunerea ministrului Turismului, Elena Udrea, de introducere a unor tichete de vacanţă, este la un pas de a se materializa. Miercuri este aşteptat ca Guvernul să ia o decizie în acest sens. Surse din cadrul ministerului au declarat pentru Evenimentul Zilei că ?săptămâna trecută a avut loc în guvern o primă citire a propunerii şi miercuri se va lua o decizie. Ministerul Finanţelor este cel care va pune în aplicare această hotărâre chiar din acest an şi va stabili bugetul necesar? . Propunerea este ca fiecare angajat să primeascp tichete cu o valoare între unul şi şase salarii medii pe economie.
Pe de altă parte, sindicaliştii apreciau că valoarea tichetelor va fi de 2000 de lei de persoane, iar în program vor intra circa un milion de angajaţi. Elena Udrea aprecia că prin această măsură se va salva turismul românesc, efortul bugetar calculat fiind de două miliarde de lei.
Se speră că românii vor fi astfel încurajaţi să îşi petreacă vacanţa în ţară, iar turismul la negru va fi şi el redus. Pasul doi al ministrului ar trebui să fie ajungerea la un acord cu proprietarii de unităţi de cazare, ale căror preţuri sunt de cele mai multe ori peste tarifele europene.
Antena3.ro