Antena 3 CNN Economic Biz News Efectele scumpirilor în lanţ se vor simţi cel mai puternic în primăvară. Vezi lista produselor vizate

Efectele scumpirilor în lanţ se vor simţi cel mai puternic în primăvară. Vezi lista produselor vizate

1 minut de citit Publicat la 11:02 29 Dec 2009 Modificat la 11:02 29 Dec 2009
Efectele scumpirilor în lanţ se vor simţi cel mai puternic în primăvară. Vezi lista produselor vizate
În 2010, românii vor fi nevoiţi să strângă şi mai tare curea pentru a-şi procura hrana zilnică în această iarnă. Pe lângă alimente, în noul val de scumpiri intră şi produsele accizabile, respectiv ţigările, alcoolul, carburanţii, dar şi electritatea.

Efectele scumpirilor în lanţ de la începutul anului viitor se vor face simţite, cel mai puternic, în primăvară, spun producătorii. Creşterea costului materiei prime, la care se adaugă şi transportul dar şi costul de desfacere în magazine sunt doar câteva dintre factorii care vor face ca preţurile alimentelor să explodeze în martie.

Astfel, laptele şi brânzeturile vor ajunge să coste, în primvară, cu până la 8% mai mult. Până atunci însă, majorările de preţuri se vor aplica gradual.

Scumpiri substanţiale, de până la 30-40 de procente se anunţă şi pentru carnea de porc, pe fondul tăierii subvenţiilor de la stat pentru producători.

Nici produsele de panificaţie nu se vor mai vinde la acelaşi preţ, de la anul. În cazul pâinii de pildă, scumpirea prognozată merge de la 5 până la 10 la sută, în condiţiile în care, după terminarea rezervelor de grâu, materia primă va fi procurată din import.

Românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar şi pentru legume şi fructe. Explicaţia nu este greu de ghicit. Şi în acest caz consumul autohton este acoperit, în proporţie de 80 de procente, prin importuri, atrag atenţia producătorii.

SCUMPIRILE ANULUI 2010

- lapte şi brânzeturi: 3-8%
- carnea de pui: 20-30%
- legume şi fructe: 7-10%
- pâine: 5-10%
- RCA: 40%
- carburanţi: 5-7%
- curent electric: 3,5-4%

Antena 3




×
x close