Antena 3 CNN Economic Biz News Efectele crizei financiare: Spaţiile comerciale din centrul capitalei, neînchiriate

Efectele crizei financiare: Spaţiile comerciale din centrul capitalei, neînchiriate

1 minut de citit Publicat la 19:53 17 Noi 2008 Modificat la 19:53 17 Noi 2008
Efectele crizei financiare: Spaţiile comerciale din centrul capitalei, neînchiriate
Spaţiile comerciale de lux din centrul capitalei se golesc. Unul câte unul, magazinele se închid. Chirii mari, clienţi puţini, firmele nu pot să reziste. Criza nu ţine cont de nimeni şi de nimic - fie că e vorba de magazine de fiţe, bănci sau companii de telefonie mobilă. Urmarea firească, în scurt timp, chiriile ar trebui să se reducă cu aproape 30%.I Dacă acum câteva luni încă mai era bătaie pe spaţiile comerciale, acum ele zac în paragină cu lacătul pe uşă. Iar geamurile sunt împânzite de afişe cu numere de telefon şi cu anunţuri de închiriere.
Calea Victoriei, Magheru, Dorobanţi. Un magazin sau o reprezentanţă pe unul dintre marile bulevarde e visul oricărui comerciant. Un principiu care a urcat nebuneşte chiria. E drept că, la preţuri de aproape 200 de euro pentru un metru pătrat pe lună, câştigurile erau pe măsură. Vremurile s-au schimbat radical, iar firmele dau înapoi.
Până şi băncile urmează acelaşi traseu, spun agenţii imobiliari. Sutele de metri de sucursale şi ATM-uri de la parterul blocurilor încep să se restrângă din acelaşi motiv. La fel şi magazinele de fiţe. În acest moment, cam 20% din spaţiile comerciale din Bucureşti sunt neocupate.
Un studiu internaţional plaseză Bulevardul Magheru pe locul 19 în topul celor mai scumpe din Europa cu o medie de 1.500 de euro pe an pentru un metru pătrat de spaţiu comercial. Pe Champs Elysees metrul pătrat se închiriază însă cu 7.300 de euro.
Observator

×
x close