Antena 3 CNN Economic Biz News Economia României, în creştere. INS: În primele nouă luni, PIB-ul a crescut cu 2,7%

Economia României, în creştere. INS: În primele nouă luni, PIB-ul a crescut cu 2,7%

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:12 04 Dec 2013 Modificat la 10:12 04 Dec 2013
Economia României, în creştere. INS: În primele nouă luni, PIB-ul a crescut cu 2,7%
Foto: Intact Images
În timp ce aleşii se ceartă pe bani, datele INS arată că, cel puţin teoretic, economia României este în creştere.

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut, în primele nouă luni ale anului în curs, cu 2,7%, raportat la perioada similară din 2012, şi a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,6% în trimestrul III 2013 comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor provizorii publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
 
Conform INS, PIB-ul - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2013 a fost de 158,115 miliarde de lei preţuri curente, în creştere cu 1,6% faţă de trimestrul II 2013, şi cu 4,1% faţă de trimestrul III 2012.
 
În termeni reali, PIB-ul estimat pentru primele nouă luni ale anului a fost de 443,185 miliarde de lei preţuri curente, în creştere cu 2,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. 
 
În ceea ce priveşte trimestrul III 2013, PIB-ul estimat a fost de 175,374 miliarde de lei preţuri curente, în creştere cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, potrivit Agerpres.
 
La creşterea PIB-ului în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2012, au contribuit următoarele ramuri: industria (+1,4%), cu o pondere de 30% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 5,1%, agricultura, silvicultura şi pescuitul (+1,0%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,8%) şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 17,9%, tranzacţiile imobiliare (+0,2%), cu o pondere de 7,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 2,2%. 
 
 

×
Etichete: PIB INS
x close