Datele provizorii publicate de INS pe 13 august arătau o reducere a PIB în termen reali de 8,8% faţă de perioada similară din 2008 şi de 1,2% faţă de trimestrul anterior. În primul trimestru, contracţia economiei a fost de 6,2% comparativ cu perioada similară din 2008.
"Diminuarea cu 8,7% a volumului Produsului Intern Brut în trimestrul doi 2009, comparativ cu trimestrul doi 2008, s-a datorat reducerii importante ale volumului de activitate înregistrat în agricultură, silvicultură şi piscicultură (-9,1%), industrie (-7,3%), construcţii (-14,2%), comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice, hoteluri şi restaurante, transporturi şi comunicaţii (-11,4%) şi activităţile financiare, imobiliare, de închirieri şi serviciile pentru întreprinderi (-7,4%). Alte activităţi de servicii şi-au mărit volumul de activitate cu 1,4%", se arată în comunicatul INS.
Antena3.ro