Ministrul Economiei, Lucian Bode, l-a revocat din funcţie, luni seara, pe directorul general al Transelectrica, Horia Hăhăianu, la solicitarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu, informează Mediafax.
"În cadrul întâlnirii de lucru ce a avut loc în seara zilei de 13 februarie la Palatul Victoria, premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a solicitat ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Nicolae Bode, revocarea din funcţie a directorului general al CN Transelectrica SA. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a dispus revocarea directorului general al CN Transelectrica SA", a anunţat Ministerul Economiei, într-un comunicat.

Potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax, premierul a solicitat demiterea lui Hăhăianu pentru proastă comunicare în privinţa resurselor de energie disponibile.
"Şefului Transelectrica i s-au reproşat proasta comunicare în privinţa resurselor energetice ale ţării şi faptul că dinspre companie au fost lansate declaraţii contradictorii, care au creat panică", au arătat sursele.
Surse din Transelectrica au declarat că preşedintele Traian Băsescu l-a contactat telefonic pe Hăhăianu, înainte de declaraţiile publice susţinute de şeful statului luni, pe teme energetice, pentru a fi informat cu privire la ultimele date în legătură cu sistemul energetic naţional.
Transelectrica a anunţat, vineri, că "din cauza deficitului de energie electrică" din Sistemul Energetic Naţional-SEN (secete prelungite, temperaturi foarte scăzute, scăderea cotelor în lacurile de acumulare, reducerea stocurilor de cărbune, paăură şi gaze naturale), în anumite ore nu sunt resurse pentru acoperirea necesarului de consum şi de export.
Compania a mai anunţat, că, de asemenea, nu există rezervele necesare unei funcţionări sigure a SEN, astfel că Transelectrica SA este nevoită să aplice reducerea graficelor de export conform procedurii operaţionale.
Luni, Transelectrica a difuzat un alt comunicat, în care arată că, la ora actuală Sistemul Energetic Naţional funcţionează în condiţii de siguranţă şi nu există riscul sistării alimentării cu energie în regim normal a populaţiei.
Tot luni Ministerul Economiei a lansat pe site un proiect de hotărâre de Guvern potrivit căruia Transelectrica va putea limita sau chiar sista pentru o lună, în perioada 16 februarie-15 martie 2012, livrările de energie electrică la export, şi va limita consumul de electricitate al unor companii în situaţii critice, invocând diminuarea resurselor de energie din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.