Reprezentantul PSD a susţinut atunci că printre obiectivele anchetei se numără verificarea oportunităţii modificărilor legislative cu privire la condiţiile negocierii unui acord petrolier în vigoare, modul în care statul exercită o activitate de control asupra bogătiilor solului şi subsolului, proprietate publică, în special asupra resurselor minerale şi a celor de petrol, precum şi analizarea impactului economic pe care îl are acest acord şi a impactului asupra mediului înconjurător, scrie Agerpres.
Membrii comisiei mai vor să verifice motivaţia "urgenţei actului normativ adoptat de Guvern de a modifica în fond Legea minelor nr. 85/2003 şi Legea petrolului 238/2004 care au un conţinut organic". Deputaţii vor să verifice, în acelaşi timp, modul în care au fost încheiate şi modificate acordurile petroliere şi licenţele de concesiune şi administrare în baza prevederilor OUG 101/2007.
Scopul principal al anchetei este analiza legalităţii actului adiţional al contractului de exploatare şi împărţire a producţiei încheiat de Sterling.
De asemenea, ancheta urmăreşte şi stabiulirea cauzelor care au dus la situaţia actuală din sectorul resurselor naturale şi evaluarea cadrului legal existent, concomitent cu elaborarea unor propuneri de îmbunătăţire a acestora.
Antena3.ro