FMI se întoarce luni în România. Până pe 4 august, reprezentanţii Fondului vor evalua situaţia economică actuală a ţării şi vor decide apoi dacă mai acordă o nouă tranşă din împrumut.
Misiunea Fondului Monetar Internaţional începe luni evaluarea situaţiei economice, pentru acordarea celei de-a 6 tranşe din acordul de împrumut. Experţii conduşi de Jeffrey Franks hotărăsc dacă trimit spre România 900 de milioane de euro. Evaluarea vizează rectificarea bugetară pe anul în curs, bugetul pe 2011, plus politicile fiscale şi monetare.
În acest context, guvernanţii se gândesc la ce să facă să mai adune bani la buget. Se vorbeşte de reducerea cotei unice şi de o nouă majorare a TVA cu încă un procent.
Emil Boc a dat asigurări că România va primi tranşa de la FMI până la sfârşitul anului.?În decembrie va fi următoarea tranşă. Din punctul nostru de vedere avem situaţia sub control şi sper că lucrurile vor evolua în direcţia bună din perspectiva raporturilor cu organismul internaţional?, a declarat premierul.
Raportul discutat vineri de FMI, referitor la felul în care România îndeplineşte condiţiile din acordul stand-by, pare să îi dea dreptate premierului. Jurnalul Naţional scrie că Fondul apreciază că, deşi produsul intern brut al ţării noastre va scădea uşor în 2010, acesta va înregistra o creştere pozitivă de 3,6% în ultima parte a anului viitor.
După anul 2011, rata de creştere va fi de 4-4,5%. În privinţa inflaţiei, FMI apreciază că aceasta va creşte anul acesta cu 7,9% şi cu 3% în 2011.
?Tranşa de la FMI am şi primit-o în luna iunie, atunci când am fost nevoiţi, datorită deciziei Curţii Constituţionale, să alegem opţiunea majorării TVA. Acest Guvern pe care îl conduc s-a dus în Parlament cu mandatul pe masă pentru a apăra şi cota unică şi TVA. Nu a fost posibil după decizia CCR?, a mai precizat Emil Boc.
Raportul spune că modificările fiscale din ultima perioadă trebuie consolidate de reforme. FMI recomandă guvernului român să continue restructurarea sectorului public şi să crească rata de colectare a impozitelor.
Antena 3