Antena 3 CNN Economic Biz News Delegaţia FMI: Încă doi ani de sărăcie pentru România

Delegaţia FMI: Încă doi ani de sărăcie pentru România

1 minut de citit Publicat la 09:11 29 Oct 2010 Modificat la 09:11 29 Oct 2010
Delegaţia FMI: Încă doi ani de sărăcie pentru România
Foto: Intact Images
România mai are încă de trecut prin doi ani de sărăcie. După mai multe zile, în care au avut loc întâlniri şi discuţii, delegaţia FMI a dat şi verdictul. Ţara noastră va avea probleme economice încă doi ani, ceea ce duce România la nu mai puţin de 5 ani de criză.

Potrivit estimărilor Fondului, românii vor ajunge la nivelul de trai din 2007 abia în 2013, iar Produsul Intern Brut pe cap de locuitor va reveni la nivelul celui din 2008 abia în 2013. În anul 2008, România avea un PIB pe locuitor de circa 9.500 de dolari, indicatorul scăzând la 7.500 de dolari în 2009 şi la 7.390 de dolari în 2010. Indicatorul urmează să urce la 7.700 de dolari anul viitor, la 8.700 de dolari în 2012 şi la 9.800 de dolari în 2013. După 2013, FMI anticipează o creştere puternică, la 11.123 de dolari în anul următor, respectiv 12.660 de dolari în 2015, informează Jurnalul Naţional.

În plus, membrii delegaţiei FMI s-au arătat îngrijoraţi că Guvernul ar putea să fie nevoit ca, de la 1 ianuarie 2011, să readucă salariile bugetarilor la nivelul anterior diminuării cu 25%.

Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a avut joi o întâlnire cu preşedintele Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, Viorel Şefan, pe tema Ordonanţei 50/2010. La finalul întâlnirii, Viorel Ştefan a anunţat că FMI ar putea condiţiona acordarea următoarei tranşe din acordul stand-by de modificarea OUG 50/2010 până la data de 15 decembrie, unul dintre amendamente vizând eliminarea referirilor la contractele în derulare.

Experţii FMI au întâlniri şi vineri cu oficialii români. Discuţiile continuă cu parlamentarii UNPR şi cu reprezentanţii BNR. Misiunea de evaluare se încheie săptămâna viitoare.

 

×
x close