Cele două ţări au pierdut accesul la piaţa financiară internaţională în 2010 - 2011 şi au fost nevoite să ia fonduri de urgenţă de la statele europene. O extensie a maturităţii acestor împrumuturi ar reduce povara pentru Portugalia şi Irlanda în primii ani de la revenirea la finanţare prin obligaţiuni.
"Intenţia este pozitivă, de a ne uita la prelungirea maturităţilor pentru Irlanda şi Portugalia", a declarat, într-o conferinţă de presă, Dijsselbloem, potivit CNBC.
Lisabona consideră actualul program de plăţi imposibil şi a cerut o extindere a acestora, în contextul impactului dur al măsurilor de austeritate adoptate.
Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi FMI au înaintat o propunere pentru o prelungire a maturităţii împrumuturilor cu şapte ani, măsură aflată în prezent în discuţie, a spus Dijsselbloem.
"Sper că vom putea finaliza (acordul, n.r.) vineri", a spus şeful Eurogroup. Miniştrii de Finanţe ai zonei euro se întâlnesc vineri în Irlanda.