Antena 3 CNN Economic Biz News De ce nu este bine sa ne bazam doar pe sistemul public de pensii?

De ce nu este bine sa ne bazam doar pe sistemul public de pensii?

Ionuţ Bălan
1 minut de citit Publicat la 10:25 08 Aug 2014 Modificat la 10:25 08 Aug 2014
Clipboard02.jpg
Actualul sistem de pensii de stat functioneaza pe baza asa-numitului principiu pay as you go.

Asta inseamna ca generatiile active in prezent pe piata muncii platesc, prin contributiile de asigurari sociale care le sunt virate la stat, pensiile celor retrasi din activitate, ale caror indemnizatii de pensionare sunt si ele stabilite pe baza contributiilor acestor persoane, efectuate in timpul carierei.


Problema este ca, nu de ieri, de azi, acest sistem public de pensii a inceput sa scartaie serios, in primul rand din motive demografice.


Un astfel de sistem functioneaza cat de cat optim atunci cand numarul de salariati activi, care platesc contributii de asigurari sociale, este semnificativ mai mare decat cel al pensionarilor.  

Intrucat indicatorii de natalitate nu mai sunt nici pe departe la nivelul la care erau in urma cu cateva decenii, generatiile care vin din urma sunt tot mai putin numeroase. Din acest motiv, dar si ca urmare a majorarii sperantei de viata, sunt tot mai multi pensionari (care incaseaza pensie pe perioade tot mai lungi) si tot mai putini salariati activi care sa le finanteze contribuind la sistem. 


Romania sta mult mai prost decat alte tari: 5,4 milioane de pensionari trebuie sustinuti din contributiile de asigurari sociale colectate de la 5,2 milioane de salariati.



Potrivit ultimelor date oficiale ale Ministerului Finantelor Publice, la jumatatea acestui an, deficitul bugetului de asigurari sociale de stat se ridica la peste 6,5 miliarde lei, in urma unor incasari de contributii sociale in suma de 19,08 miliarde lei si a unor cheltuieli cu plata pensiilor care s-au ridicat la 25,63 miliarde lei.


Deja de ani buni, contributiile de asigurari sociale la sistemul public nu mai sunt suficiente pentru a plati toate pensiile si, de aceea, statul este nevoit sa subventioneze plata pensiilor cu bani proveniti din alte taxe si impozite sau din imprumuturi la banci.

Tocmai de aceea, este prudent sa nu ne bazam doar pe pensia de stat pentru perioada cand nu vom mai avea venituri din munca si sa incepem sa economisim pe cont propriu.

Mai multi bani intrati in sisteme de economisire privata pentru pensie inseamna nu doar majorarea veniturilor viitoare la pensie, ci si o sursa extrem de pretioasa de finantare pentru economia reala.










×
x close