Începând cu luna mai, pensionarii vor primi o pensie minimă de 300 de lei. Mai exact este vorba despre 455.000 de pensionari din sistemul public şi peste 350.000 agricultori. Aceasta este doar prima majorare. De la 1 octombrie, pensia minimă va ajunge la 350 de lei.
Tot de miercuri, creşte cu 3% valoarea punctului de pensie, care va ajunge la 42,4 la sută din salariul mediu brut. Mai exact, creşte de la 697,50 lei la 718,40 lei. De la 1 octombrie, valoarea punctului de pensie va fi de 43,2 la sută, deci va creşte cu două puncte procentuale.
Pensionarii sunt, însă, nemulţumiţi. Ei cer ca valoare punctului de pensie să ajungă la 45% din salariu mediu brut pe economie aşa cum era prevăzut. Ministrul muncii spune, însă, că nu sunt bani, iar în acest an valoarea maximă a punctului de pensie va fi de 43,2%.
Antena3