Antena 3 CNN Economic Biz News Datoria publică a ajuns la aproape 124 miliarde lei

Datoria publică a ajuns la aproape 124 miliarde lei

<1 minut de citit Publicat la 16:19 19 Aug 2009 Modificat la 16:19 19 Aug 2009
Datoria publică a ajuns la aproape 124 miliarde lei
Datoria publică a crescut în primul semestru cu aproape 14 miliarde de lei, de la 109,7 miliarde lei în decembrie 2008 la 123,6 miliarde lei, majorându-şi ponderea în PIB de la 21,78% la 23,27%, pe fondul expansiunii împrumuturilor guvernamentale.

Faţă de finele anului trecut, datoria a crescut cu 12,8%.

Datoria publică guvernamentală reprezintă 92,96% din total , comparativ cu 91,58% la finele anului trecut, în timp ce autorităţile locale şi-au diminuat ponderea în sold datorie de la 8,.42% la 7,04%.

Ponderea în PIB a fost calculată la valoarea estimată în momentul încheierii înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional, respectiv 531 de miliarde lei, însă, la revizuirea din august, autorităţile au convenit cu experţii misiunii instituţiei internaţionale o nouă prognoză de PIB, respectiv 497,3 miliarde lei.

La finele lunii iunie, datoria în lei reprezenta 64,1% din total, în creştere cu 4,5 puncte procentuale comparativ cu decembrie 2008. Ponderea înmprumuturilor în euro a scăzut de la 28,95% la 25,3%.

MFP precizează că, potrivit metodologiei Uniunii Europene, datoria guvernamentală externă totalizează 42,9 miliarde lei, în timp ce datoria guvernamentală internă însumează 38,8 miliarde lei.
Antena3.ro

×
Etichete: guvernul Romaniei
x close