Antena 3 CNN Economic Biz News Daily Income: Legea falimentului personal, o lege care întârzie să fie adoptată încă din 2010

Daily Income: Legea falimentului personal, o lege care întârzie să fie adoptată încă din 2010

2 minute de citit Publicat la 10:17 13 Feb 2014 Modificat la 10:17 13 Feb 2014
Daily Income: Legea falimentului personal, o lege care întârzie să fie adoptată încă din 2010
Până prin 2009, totul părea să meargă ca pe roate în România şi nimeni nu se gândea cu adevărat ca ar putea să ne lovească şi pe noi criza. Dar ne-a ajuns din urmă şi a afectat deopotrivă companii şi persoane fizice.

În timp ce anul trecut 30 de mii de firme intrau în insolvenţă, afectând peste 60 de mii de locuri de muncă,  la începtul lui 2014, 700 de mii de români aveau întârzieri la credite mai mari de 30 de zile. Dar spre deosebire de alte ţări, în lipsa unei legi a falimentului personal, românii nu beneficiază însă de niciun fel de protecţie atunci când ajung în situaţii limită. Iar o lege a insolvenţei persoanelor fizice întârzie din 2010.

Adoptat de Senat în anul 2010, proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor şi falimentul personal s-a împotmolit acum la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Deputaţii au amânat din nou proiectul care se întoarce la Comisia juridică, unde trebuie realizat un raport.

Proiectul prevede că insolvenţa personală poate fi deschisă la cererea debitorului, care recunoaşte cu bună-credinţă că se află în stare de insolvenţă, sau la cererea creditorului care are de recuperat o sumă de bani. Creditorul trebuie să aducă înscrisuri că debitorul se află în stare de insolvenţă şi că, într-o perioadă de maxim 30 de zile de la data exigibilităţii creanţei a încercat reglementarea amiabilă sau executarea silită, dar aceste demersuri au rămas fără rezultat.

Cererea celui aflat in impas financiar trebuie să fie soluţionată într-o perioadă de 5 zile de la înregistrare şi poate fi rezolvată şi fără citarea părţilor dacă în termen de 3 zile de la înregistrare nu există cereri de intervenţie. Dacă se aplică citarea, atunci termenul este prescurtat la 48 de ore. În cazul în care nu există motive temeinice pentru deschiderea procedurii de faliment personal, se introduce o perioadă de observaţie de maxim 90 de zile.

În acest timp, administratorul judiciar al procedurii de insolvenţă va notifica creditorii şi va afişa lista celor admişi. În acelaşi timp, el va face inventarul bunurilor debitorului şi va putea dispune „continuarea, încetarea sau restricţionarea afacerilor individuale sau familiale ale debitorului şi ale actelor juridice ale debitorului". De asemenea, el va putea propune judecătorului rămânerea debitorului sau familiei sale în locuinţa sa.

În absenţa acestei legi, românii nu beneficiază de niciun fel de protectie atunci când ajung în situaţii limită deşi posibilitatea există în mai multe state occidentale: Marea Britanie, SUA, Franţa, Germania sau Japonia dar şi în state din fostul bloc comunist precum Polonia, Cehia sau Ungaria

×
x close