Cei mai importanţi investitori de la noi nu sunt grupurile financiare şi industriale, ci muncitorii români din străinătate. Banii trimişi în ţară de emigranţii noştri au totalizat 3,5 miliarde de euro, în timp ce investiţiile străinie directe au totalizat 2,7 miliarde de euro anul trecut. E drept, acestea au crescut cu sproape 27% faţă de 2012, dar tot nu au surclasat munca românilor de peste hotare.
Lucrătorii români din Italia se plasează pe primul loc în topul remiterilor, cu 925 milioane de euro, fiind urmaţi de cei din Germania şi de cei din Statele Unite, care au trimis în ţară 460 de milioane de euro.
Suprinzător, muncitorii din Spania, care au ocupat locul 2 cinci ani la rând în intervalul 2005-2010, au reuşit să mai trimită în ţară anul trecut doar puţin peste 390 de milioane de euro. Explicaţia ar putea fi dată de faptul că ţara iberică se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate ale şomajului din uniunea Europeană, astfel că românii nu prea îşi mai găsesc de muncă acolo.

În ultimii ani şi profilul conaţionalilor noştri care au plecat să lucreze în străinătate s-a schimbat. De exemplu, cei care au ales ţări precum Spania, Italia, Portugalia sau Grecia sunt mai puţin calificaţi şi trimit sume mai mici, pentru că şi salariile lor sunt mai reduse. Cei mai mulţi bani vin însă de la românii din SUA şi Canada - aici, deşi numărul celor plecaţi este mai mic, ei sunt foarte bine calificaţi şi remuneraţia este şi ea pe măsură.
Totalul intrărilor de bani în România s-a situat, în 2013, la 4,23 miliarde euro, incluzând transferuri de la lucrători şi de la alte persoane plecate în străinătate, în scădere cu 27 de milioane de euro faţă de 2012.
Cifrele au fost prezentate luni, la emisiunea Daily Income, de la Antena 3.
Cifrele au fost prezentate luni, la emisiunea Daily Income, de la Antena 3.