Euro a atins astăzi cel mai mare nivel din ultimele şapte luni şi jumătate. BNR a cotat moneda europeană la
4,5535 lei, cu aproape 20 de bani mai mult decât acum o săptămână. Creşterea vine exact în perioada în care cei mai mulţi români au de plătit rate.
Pentru dolarul american, cursul de referinţă a urcat la
3,4402 lei/dolar, cel mai înalt nivel începând din 4 aprilie.
Cursul de referinţă pentru francul elveţian a crescut la
3,7052 lei/franc, atingând maximul începând cu 20 decembrie.