Antena 3 CNN Economic Biz News Cum îi convingem pe investitori să vină şi să rămână în România

Cum îi convingem pe investitori să vină şi să rămână în România

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 22:36 15 Iun 2013 Modificat la 22:36 15 Iun 2013
Cum îi convingem pe investitori să vină şi să rămână în România
Foto: captura Antena 3
Investitorii străini fug de România, iar premierul Victor Ponta a pornit o campanie în acest sens. După o perioadă în care investitorii străini au fugit de noi, ca necuratul de tămâie, premierul Ponta a avut în aceste zile nişte întâlniri interesante în Germania.

Informaţiile au fost prezentate în ediţia de sâmbătă a emisiunii Income, de la Antena 3.

Acum, că economia s-a mai stabilizat, cu toţii ne aşteptăm să ne bată investitotii străini la uşă. Unii vin din proprie iniţiativă, pe alţii trebuie să-i ademenim. Asta a făcut şi premierul Victor Ponta în vizita oficială pe care a avut-o la începutul săptămânii în Germania. Prim-ministrul i-a asigurat pe afaceriştii germani, care vor să investească în ţara noastră, că mediul fiscal va fi unul stabil. Cota unică de impozitare va fi menţinută la nivelul de 16% până în 2016.

Tocmai sistemul fiscal greoi de la noi îi sperie pe investitori. Aceştia i-au reclamat lui Ponta plata târzie a facturii aferente lucrărilor executate şi a TVA, nivelul ridicat al birocraţiei dar şi lipsa infrastructurii.

"(...)Din păcate, acum, statul român nu are reputaţia unui bun angajator sau a unui bun partener contractual, iar asta afectează dramatic imaginea", i-a spus premierului român unul dintre oamenii de afaceri germani.

Investitorii i-au amintit lui Victor Ponta şi despre datoriile pe care le are statul român către Germania, care se ridicau anul trecut la 250 milioane euro. Problema arieratelor este ştiută la Guvern, iar pentru asta în bugetul pe acest an au fost asigurate 800 milioane euro pentru datoriile istorice.

Cert este că România este pe harta de interes a investitorilor. În urmă cu două luni, premierul anunţa la emisiunea Income venirea unui mare concern german în ţara noastră.

Dar România nu trebuie să se culce pe o ureche, spune prim-ministrul landului Baden-Wurttemberg, cel mai bogat land din Germania, acolo unde se află şi sediul Daimler.

Premierul a vizitat fabrica Daimler şi s-a întâlnit şi cu muncitorii români de la fabrica Cugir, aflaţi acolo la cursuri de specializare.

Daimler va investi peste 300 de milioane de euro în filiala sa din România, Star Transmission. Constructorul auto german a anunţat în aprilie că intenţionează să construiască o uzină în România, unde să produca cutii de viteze pentru autovehiculele de lux marca Mercedes-Benz.

Guvernul are speranţe şi gânduri mari în privinţa investitorilor, dar premierul nu vrea să se mai grăbească cu vreun anunţ.
 

×
x close