Guvernul de la Sofia a intenţionat, după modelul Franţei, să reducă accizele la carburanţi din cauza preţurilor mari, dar nu a putut să facă acest lucru din cauza faptului că nivelul din Bulgaria al acestor taxe este sub pragul minim acceptat în UE, relatează Novinite.
"Voi ridica această problemă şi voi insista să fie introduse noi niveluri ale accizelor, în funcţie de standardele de viaţă din fiecare stat membru, la prima întâlnire cu colegii mei la Bruxelles", a declarat ministrul Economiei şi Energiei, Delian Dobrev.
Politicieni şi analişti din Bulgaria au comentat că nu este corect ca ţările sărace să fie obligate să aplice aceleaşi accize ca statele bogate, ei considerând că preţurile mari ale carburanţilor îngrădesc libertatea de mişcare a oamenilor şi a mărfurilor.
Guvernul francez a decis marţi reducerea pentru trei luni a accizelor la carburanţi, măsura care va avea ca efect imediat scăderea cu 6 eurocenţi a preţurilor la pompe, urmând ca ulterior să fie introdus un mecanism permanent de control al creşterii preţurilor.
Decizia a fost criticată miercuri de guvernul şi presa din Germania, care consideră că măsura din Franţa este ineficientă pe termen lung.