Antena 3 CNN Economic Biz News Creşterea economică anticipată de Guvern şi FMI pentru 2010 a fost revizuită de la 0,5% la 1,3%

Creşterea economică anticipată de Guvern şi FMI pentru 2010 a fost revizuită de la 0,5% la 1,3%

1 minut de citit Publicat la 01:38 17 Dec 2009 Modificat la 01:38 17 Dec 2009
Creşterea economică anticipată de Guvern şi FMI pentru 2010 a fost revizuită de la 0,5% la 1,3%
Creşterea economică luată în calcul în proiectul de buget pentru anul viitor a fost revizuită în urcare de la 0,5% la 1,3%, Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) convenind asupra noii estimări, a declarat, agenţiei Mediafax, ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea.
Produsul Intern Brut estimat în buget pentru anul viitor este de 538 miliarde lei, faţă de 525,1 miliarde de lei în proiecţia bugetară anterioară şi în estimările Comisiei Naţionale de Prognoză, ţinta de deficit bugetar fiind menţinută la 5,9% din PIB, a precizat ministrul Finanţelor.

El a arătat că proiectul de buget pentru anul viitor ar urma să fie aprobat de Parlament până la 15 ianuarie, urmând ca misiunea FMI să revină în România cel mai probabil după 20 ianuarie.

Pogea a mai afirmat că România ar putea primi în luna februarie a treia, dar şi a patra tranşă din împrumutul FMI.

Premierul interimar Emil Boc şi miniştrii s-au întâlnit, miercuri, după şedinţa de Guvern, cu membrii misiunii Fondului Monetar Internaţional, la finalul discuţiilor avute de experţii Fondului cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor privind proiectul de buget pentru anul viitor.

Şeful misiunii de evaluare a acordului încheiat de România cu FMI, Jeffrey Franks, a anunţat, marţi, că Fondul a ajuns la un acord cu Ministerul Finanţelor Publice în ceea ce priveşte principalele prevederi ale bugetului consolidat pe 2010, care prevede un deficit de 5,9% din PIB.

Potrivit lui Franks, o delegaţie a FMI va reveni în România în ianuarie, pentru evaluarea acordului, iar Fondul va elibera tranşa a treia la puţin timp după finalizarea evaluării şi aprobarea bugetului pe 2010, fiind posibilă şi devansarea tranşei a patra.

Potrivit calendarului actual, tranşa a patra ar urma să ajungă în România în luna martie.

Întrebat dacă este posibil ca tranşele a tranşele a treia şi a patra să fie eliberate simultan, Franks nu a exclus însă această posibilitate.

O echipă a FMI se află în Bucureşti, într-o vizită de trei zile, pentru discuţii tehnice în ceea ce priveşte bugetul pe 2010. Discuţiile, la care participă şi reprezentanţii Comisiei Europene, au început luni cu experţii Ministerului Finanţelor şi vizează pregătirea pentru cea de-a doua evaluare a acordului stand-by, care ar putea avea loc în luna ianuarie, după formarea unui nou Guvern.
Antena3.ro

×
x close