Pentru banii de la FMI, Guvenul impune noi impozite, scade la sânge cheltuielile şi veniturile bugetarilor. FĂRĂ ei ar fi riscat să nu mai poată plăti salariile şi pensiile, să mărească cota unică şi TVA-ul, iar cursul valutar să ajungă la 5-7 lei pentru un euro. Aşa spune Emil Boc.
?Totul se învârte în jurul locurilor de muncă. Ne interesează să salvăm locurile de muncă existente, să creăm locuri noi de muncă, iar prin aceste măsuri economice să avem resursele financiare pentru obligaţiile sociale ale statului?, spune premierul.
Uşor de spus, greu de realizat în condiţiile în care presiunile fiscale asupra companiilor cresc...
?A trebuit să alegem între a majora TVA-ul sau cota unică?, spune Pogea.
Măsura ar putea duce la falimentul a zeci de mii de firme si concedierea a mii de oameni. Deşi Ministrul Finanţelor susţine că introducerea impozitului minim nu va îngenunchia nicio firmă, datele îl contrazic. Potrivit Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, în momentul de faţă, există aproape 150 de mii de microîntreprinderi ale căror profituri se situează sub salariul mediu pe economie.
Tratamentul echitabil al agenţilor economici nu este singurul motiv pentru care Finanţele impun noi impozite. Veniturile la buget sunt în plină scădere, ceea ce pune o piedică României în calea acordului cu FMI.
Observator