1.110 controale şi 28 de furnizori de telefonie: acesta este bilanţul ANCOM pe ultimele trei luni ale anului trecut, timp în care a realizat o campanie de control în toată ţara, conform unor planuri judeţene care au ţinut cont de numărul punctelor de lucru proprii şi partenere ale fiecărui operator.
Conform comunicatului, ANCOM a efectuat la nivel naţional 343 de controale la punctele de lucru sau distribuitorii Orange România, 282 la Vodafone Romania şi 249 la Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, unii dintre cei mai importanţi furnizori de telefonie din ţară. De asemenea, Autoritatea a mai controlat şi 82 de magazine la Romtelecom, 46 la Telemobil, 40 la RCS&RDS şi 32 la UPC Romania, precum şi câteva la operatori printre care se numără New Com Telecomunicaţii, Atlas Telecom Network România, Euroweb şi Advanced Business Solutions International.
?Scopul Deciziei ANCOM este acela de a permite utilizatorilor să aleagă în cunoştinţă de cauză, să fie informaţi încă dinainte de semnarea contractului cu privire la condiţiile de furnizare a serviciilor pe care le achiziţionează. Majoritatea abaterilor au fost constatate la partenerii furnizorilor şi vom verifica dacă vor fi remediate în termenul stabilit de ANCOM?, declară pentru Antena3.ro Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.
Cu ce au încălcat legea operatorii de telefonie?
În urma acestor controale, ANCOM a constatat 178 de încălcări ale prevederilor legale, în 88 de magazine. În cele mai multe cazuri firmele nu respectau caracteristicile afişului prin intermediul căruia operatorii trebuie să pună la dispoziţia utilizatorilor informaţii despre condiţiile de obţinere şi utilizare a serviciilor sau afişul nu era deloc expus. Apoi, nu îndeplineau obligaţia de a oferi, înainte de încheierea contractului, materiale în formă tipărită sau electronică referitoare la planul tarifar ales, tarifele aplicabile pentru acces şi pentru apelurile naţionale şi durata minimă a contractului.
De asemenea, ele nu ofereau clienţilor condiţiile de încetare a contractului înainte de termen şi penalităţile aplicabile sau o copie a contractului-cadru şi a condiţiilor generale privind furnizarea serviciului de telefonie ori o copie a Procedurii privind soluţionarea reclamaţiilor utilizatorilor finali.
?Din cele 178 de încălcări constatate în urma controalelor, cele mai multe abateri s-au înregistrat la operatorii mari, respectiv 54 la puncte de lucru sau parteneri Orange, 30 la Cosmote, 11 la RCS&RDS, 9 la Romtelecom şi 8 la Vodafone. În acelaşi timp, Autoritatea a înregistrat, printre altele, şi 7 abateri la Telemobil şi Combridge, 6 la Digicom Systems, Idilis, New Com Telecomunicaţii şi UPC?, adaugă Marinescu pentru Antena3.ro.
Amenzi pentru operatori de până la 5% din cifra de afaceri
În urma acestor constatări, ANCOM a comunicat 88 de notificări prin care intenţionează să aplice sancţiunii celor 20 de operatori care nu au respectat legea. Notificările au fost comunicate de pe 21 decembrie 2009, iar operatorii au obligaţia să remedieze neregulile sesizate în termen de 30 de zile de la comunicarea lor.
În cazul în care firmele de telefonie nu respectă avertismentele Autorităţii, ele riscă să plătească amenzi de la 10.000 lei la 100.000 lei, pentru furnizorii cu o cifră de afaceri de până la 5.000.000 lei sau cu amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri. În cazul unor încălcări repetate, operatorii cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei vor fi sancţionaţi cu amendă în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri.
Oficialii Orange: ?Nu comentăm subiectul!?
Antena3.ro a încercat să contacteze trei dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de telefonie din România şi a stat de vorbă cu oficialii Orange şi Cosmote.
?În urma controalelor efectuate de către ANCOM la punctele de lucru care aparţin companiei şi partenerilor comerciali ai Cosmote, suntem în măsura să confirmăm că am primit notificarile autorităţii, că vom analiza aspectele semnalate şi că le vom răspunde în timp util?, declară oficialii Cosmote pentru Antena3.ro.
Reprezentanţii companiei Orange România afirmă însă, pentru Antena3.ro că ?nu comentăm subiectul?.
Reprezentanţii Vodafone nu au putut fi contactaţi până la ora publicării acestui material.
În anul 2009, ANCOM a adoptat o decizie prin care stabileşte setul minim de informaţii la care au dreptul clienţii furnizorilor de servicii de telefonie. În plus, în baza acestei decizii ANCOM va elabora şi pune la dispoziţia utilizatorilor finali o aplicaţie online pentru compararea tarifelor pentru serviciile de telefonie.
Paula Safta, Antena3.ro