Prima măsură vizată de BNR este limitarea creditelor de consum la maximum 5 ani. Asta în condiţiile în care, în prezent, creditele de consum cu ipotecă pot avea scadenţa şi în 20 de ani. În plus, garanţiile solicitate clienţilor la contractarea unui astfel de credit vor fi cu o treime mai mari decât suma solicitată.
Şi în cazul creditelor de consum pentru cumpărarea de bunuri vor fi schimbări. Clientul trebuie să dispună de un avans de 20% din valoarea bunului pe care îl va achiziţiona. Are nevoie şi de o garanţie ipotecară sau o poliţă de asigurare de 133% din suma împrumutată.
BNR a pus gând rău şi împrumuturilor imobiliare în valute. Românii care vor să ia un credit pentru a cumpăra o locuinţă vor avea nevoie de un avans mai mare dacă aleg un credit în valută. Pentru împrumuturile în lei, avansul solicitat va fi de 20% din valoarea creditului, în vreme ce pentru euro sau alte monede va fi de 30, respectiv 40%.
Noi condiţii la creditele de consum
Scadenţa: în maximum 5 ani
Garanţii: 133% din valoarea creditului
Noi condiţii la creditele de consum pentru cumpărarea unor bunuri
Avans: 20% din valoarea creditului
Garanţie: 133% din valoarea creditului
Avans cerut pentru creditele imobiliare
În lei: 20%
În euro: 30%
În alte valute: 40%