Iniţiativa organizaţiei are ca scop acoperirea cu 6,4 milioane de roşii virtuale a imaginii de la intrarea în clădirea AIG.
Internauţii furioşi sunt invitaţi să aleagă ce parte a imaginii vor să lovească, apoi pot lansa roşiile cu mouse-ul.
În plus, vizitatorii site-ului MoveOn.org sunt îndemnaţi să semneze o petiţie online pentru a cere rambursarea primelor AIG.
Nouă dintre directorii companiei AIG, care au primit bonusuri substanţiale, stârnind un adevărat scandal, au promis că vor returna banii. Informaţia a fost dezvăluită de procurorul general al New York-lui, Andrew Cuomo.
Potrivit acestuia, suma care va fi returnată se ridică la 50 de milioane de dolari. Valoarea totală a primelor controversate este în jur de 200 de milione de dolari, din banii oferiţi de statul american pentru a împiedica falimentul companiei. Potrivit lui Cuomo, numele celor care vor fi de acord să returneze banii nu vor fi făcute publice.
Antena3.ro