Antena 3 CNN Economic Biz News Comisia Europeană împrumută Ucraina cu 500 milioane euro

Comisia Europeană împrumută Ucraina cu 500 milioane euro

<1 minut de citit Publicat la 16:15 30 Oct 2009 Modificat la 16:15 30 Oct 2009
Comisia Europeană împrumută Ucraina cu 500 milioane euro
Comisia Europeană (CE) va asigura asistenţă financiară macroeconomică Ucrainei sub forma unui împrumut de 500 de milioane de euro, care va sprijini implementarea programului de redresare convenit de autorităţile de la Kiev cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), scrie Mediafax.

Împrumutul va fi alocat în două tranşe, dacă va fi aprobat de Consiliul European, se precizează într-un comunicat al Comisiei.

"Asistenţa sprijină programul de ajustare convenit de Ucraina cu FMI şi este complementară resurselor financiare asigurate de Uniunea Europeană sub forma unor programe de sprijin bugetar", arată Comisia.

Criza economică globală a atins Ucraina de la mijlocul anului 2008. Când activitatea economică internă şi situaţia externă au început să se deterioreze, autorităţile de la Kiev au încheiat cu FMI un acord stand-by pentru un împrumut de 16,5 miliarde de dolari în noiembrie 2008.

Antena3.ro

×
x close