Procedura de infringement are trei faze. Prima dintre ele este trimiterea unei scrisori de notificare oficială cu timp de răspuns două luni. A doua etapă este trimiterea unui aviz motivat plus alte două luni pentru respectarea condiţiilor prevăzute de aviz. Dacă nici în răgazul de timp din această etapă statul membru nu oferă un răspuns sau acesta nu este satisfăcător, se trece la ultimul pas - trimiterea cazului la Curtea Europeană de Justiţie. România se ală în acest moment în prima fază a procedurii de infridgement.
Comisia Europeană este nemulţumită că obligaţia plăţii taxei de poluare auto este suspendată pentru automobilele Euro 4, cu o capacitate cilindrică de cel mult 2.000 de cm cubi şi care se află la prima înmatriculare. Mai mult, taxa a fost dublată pentru automobilele pentru care încă se plăteşte taxa auto.
Aceste două măsuri ar reprezenta, în opinia Comisiei Europene, discriminări în defavoarea automobilelor second-hand din alte state membre, şi ar proteja industria autohtonă de automobile, ceea ce contravine prevederilor Tratatului.
Antena3