El este urmat în clasament de Dan Grigore Adamescu, cu o avere de 950 de milioane de euro, şi, la egalitate, de Frank Timiş şi Ion Ţiriac, cu câte 850 de milioane de euro fiecare.
Topul primilor zece miliardari continuă cu oamenii de afaceri Veronica Guşă de Drăgan (550 de milioane de euro), Gabriel Comănescu (500 de milioane de euro), Gruia Stoica (470 de milioane de euro), Ovidiu Tender (400 de milioane de euro), Zoltan Teszari (370 de milioane de euro) şi fraţii Dragoş şi Damian Pavăl (360 de milioane de euro).
Averile cumulate ale celor 500 de miliardari români prezenţi în acest an în Topul Forbes ajung la 19,9 miliarde de euro, în scădere cu 1,6 miliarde de euro faţă de ediţia de anul trecut.
Averea medie este de 39 de milioane de euro, iar averea minimă a celor care au intrat în clasament este 5 milioane de euro.
Totodată, din cei 500 de miliardari prezenţi în acest an în Topul Forbes România, 47 sunt femei.
Vârsta medie a miliardarilor din top este de 52 de ani. Cel mai tânăr are 30 de ani, iar cei mai vârstnici, 82 de ani.
Cei mai mulţi miliardari sunt în Bucureşti, respectiv 194, Capitala fiind urmată de Cluj, Constanţa, Sibiu şi Braşov.