Antena 3 CNN Economic Biz News Cererea Astra Asigurări de a fi scoasă de sub administrare specială a fost respinsă

Cererea Astra Asigurări de a fi scoasă de sub administrare specială a fost respinsă

S.T.
1 minut de citit Publicat la 08:32 13 Mar 2014 Modificat la 08:32 13 Mar 2014
Cererea Astra Asigurări de a fi scoasă de sub administrare specială a fost respinsă
Situaţia companiei de asigurari Astra rămâne neschimbată, după ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins cererea conducerii societăţii de a suspenda regimul de administrare specială.

Societatea de asigurări este acum condusă de altă firmă, din domeniul consultanţei. S-a ajuns aici după ce ASF a descoperit mai multe nereguli. De exemplu, indicatorii de solvabilitate şi lichididate ajunseseră sub minimul legal. Cu alte cuvinte, firma nu mai avea în conturi suficienţi bani pentru a plăti despăgubiri - motivul pentru care există de fapt astfel de societăţi pe piaţă. Şi pentru că nu mai erau bani, service-urile auto au început să refuze poliţele RCA ale Astra. Aşa au ajuns clienţii să aştepte cu lunile să li se repare maşinile.

Mai mult, potrivit ASF, Astra a subestimat în mod voit daunele pe care ar putea să le plătească, astfel că rezervele constituite au fost cu 40% mai mici decât era necesar. Diferenţa era de 100 de milioane de lei. Prin urmare există potrivit ASF, un risc mare ca Astra să intre în incapacitate de plată în cazul unei catastrofe naturale, având în vedere că este cel mai mare asigurator de locuinţe, cu 2,15 milioane de contracte, iar necesarul de capital suplimentar ar fi de 278 milioane de euro.

În prima jumătate a anului trecut Astra a vândut asigurări de peste 600 de milioane de lei, în creştere cu 16% faţă de anul 2012. Peste o treime din această sumă a fost reprezentată de segmentul RCA, şi 10% Casco.

Citeşte şi:

INCOME. Ruşanu: Am fost avertizat să nu fac probleme companiei Astra



×
Etichete: astra asigurari RCA
x close