Într-unul din cimitirele din Atena a fost realizată o secţiune dedicată oamenilor săraci, unde costurile înmormântării sunt plătite integral de stat.
Unii dintre cei care care solicită ajutorul municipalităţii şi sunt refuzaţi îşi lasă morţii în spitale, pentru a îi îngropa statul. Costul minim al unei înmormântări este de 1.500 de euro.
Grecii au dificultăţi nu doar la capitolul înmormântărilor, ci şi la cel al nunţilor. În timp ce în perioada 2000 - 2008 au avut loc 40 de mii de cununii religioase anual, în ultimii doi ani, numărul acestora a ajuns la puţin peste 20 de mii.
Grecii se plâng că nunta lor s-a transformat într-o vizită elegantă la primărie, din cauza crizei. Potrivit unui sondaj naţional, una din 10 familii are cel puţin un şomer, în timp ce 40 la sută dintre familii nu reuşesc să plătească la zi facturile. Rata sărăciei a ajuns la 20 la sută în Grecia.