Antena 3 CNN Economic Biz News Ce se întâmplă DUPĂ ce va fi introdusă acciza la carburanţi. ŞOFERII vor resimţi din plin asta

Ce se întâmplă DUPĂ ce va fi introdusă acciza la carburanţi. ŞOFERII vor resimţi din plin asta

O.P.
1 minut de citit Publicat la 12:59 31 Mar 2014 Modificat la 12:59 31 Mar 2014
Ce se întâmplă DUPĂ ce va fi introdusă acciza la carburanţi. ŞOFERII vor resimţi din plin asta
Şoferii vor circula anual cu 1.100 de kilometri mai puţin dacă îşi păstrează neschimbat bugetul pentru achiziţia de carburanţi după introducea accizei suplimentare de 7 eurocenţi, de la 1 aprilie, potrivit unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown pentru VeziCatFace.ro.

"Un bărbat posesor al unei maşini cu motor de 1,6 L pe benzină şi consum de 5,9 L/100 km (extraurban) şi 10 L/100 km (urban) consumă anual 1.245 de litri, pentru care plăteşte la preţul/litru din prezent circa 7.400 lei. Cu acest buget, bărbatul parcurge în jur de 15.300 de km, dintre care 56% în interiorul oraşului. De la 1 aprilie însă, deşi dispune de acelaşi buget, şoferul în cauză va putea merge doar 14.200 km, cu circa 1.100 km mai puţin într-un an" , potrivit sursei citate.

Studiul arată că românii parcurg cu maşina, în medie, 14.700 km anual, dintre care 57% în oraş, iar costul mediu va creşte 505 lei pentru benzină şi cu 415 lei pentru motorină după introducerea accizei.

Cu bugetul actual, la fiecare plin în valoare de 300 lei şoferii vor alimenta cu circa 3,5 litri mai puţin, acest lucru însemnând că un român cu o maşină din clasa compactă va circula cu circa 50 de km mai puţin.

×
x close