Antena 3 CNN Economic Biz News Cât a pierdut România din cauza aprecierii leului

Cât a pierdut România din cauza aprecierii leului

2 minute de citit Publicat la 18:17 20 Ian 2010 Modificat la 18:17 20 Ian 2010
Cât a pierdut România din cauza aprecierii leului
România a pierdut 341 de milioane de lei din cauza aprecierii leului. La atât se ridică diferenţele de curs valutar între momentul în care ar fi trebuit să inte tranşa a treia de la FMI şi cotaţiile actuale. Suma acoperă plata pensiilor lunare pentru 465.000 de persoane, în condiţiile în care pensia medie se ridica la 733 lei, scrie Capital.

Aprecierea leului în faţa euro, până la nivelul record în ultimele 12 luni, de la 4,10 lei/euro reprezintă un motiv de bucurie pentru majoritatea românilor: s-au diminuat ratele la creditele în valută, iar produsele din import ? de la alimente, la electrocasnice şi autoturisme ? s-ar putea ieftini.

Nu la fel se poate spune şi despre statul român, printre puţinii jucători economici care au pierdut de pe urma aprecierii leului.

Pentru că statulului trebuia să încaseze sume mari de valută de la tranşa FMI, pe care le va cheltui în lei, pentru a-şi finanţa deficitul bugetar.

În total, statul prin intermediul BănciiNaţionale şi ministerul de Finanţe trebuia să încaseze în a doua jumătate a lui decembrie 2.9 miliarde de euro.

Pe parcurs, însă, moneda naţională s-a apreciat cu aproape 2,6%, de la 4,21 la 4,1 lei pe euro (iar cotaţiile DST au scăzut de la 4,61 la 4,48 lei/DST), adică echivalentul în lei al sumei împrumutate este mai mic.

T1ranşa a treia din acordul stand-by cu FMI, de 1,409 miliarde DST (drepturi speciale de tragere), trebuia virată în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie, jumătate la ministerul de Finanţe, jumătate în rezervele BNR. Cotaţia DST s-a diminuat de la 4,61 lei/DST la 4,48 lei/DST, iar echivalentul în lei al tranşei a treia a scăzut cu 191 milioane de lei. Ministerul de Finanţe va primi 85 de milioane de lei mai puţin pe valuta de la FMI, faţă de luna decembrie.

A doua tranşă din creditul de la Banca Mondială, în valoare de 360 de milioane de euro, ar fi intrat în România de asemenea în decembrie. Echivalentul în lei al sumei pe care România trebuia să o primească de la Banca Mondială s-a diminuat cu 39,6 milioane de lei.

Comisia Europeană trebuia să împrumute România, în decembrie, cu un miliard de euro. Însă suma a ajuns la 110 milioane de lei prin conversia împrumutului.


Împrumuturile de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, pe care trebuia să le primim în luna decembrie au fost amânate din cauza crizei politice care a survenit la Bucureşti. România era condusă, la vremea respectivă, de un guvern care a fost demis prin moţiune de cenzură, care nu lua iniţiativa la nivel legislativ şi nu îşi putea susţine propunerile în Parlament.


Cele trei instituţii financiare au amânat virarea tranşelor până la adoptarea legi bugetului.

Antena3.ro

×
x close