Antena 3 CNN Economic Biz News Business Vi s-a mărit dobânda la credite? Românii se revoltă împotriva băncilor

Vi s-a mărit dobânda la credite? Românii se revoltă împotriva băncilor

4 minute de citit Publicat la 13:28 21 Oct 2008 Modificat la 13:28 21 Oct 2008
Vi s-a mărit dobânda la credite? Românii se revoltă împotriva băncilor
Dobânzile din piaţa monetară interbancară românească, folosite de unele bănci ca referinţă pentru creditele cu dobândă variabilă în lei acordate clienţilor, au trecut de 20 de procente vineri şi au continuat să crească luni. În aceeaşi zi, Mugur Isărescu a făcut apel la bănci să nu se grăbească să paseze clienţilor costurile ridicate din operaţiunile din piaţa interbancară. În mesajul transmis băncilor, Isărescu a făcut referire la cele care "acum doi ani se băteau pe cote de piaţă", cărora le-a spus să nu îşi alunge clienţii, pentru că nu e corect să îşi bată joc de clienţi mărindu-le dobânda de 3-4 ori.
Antena3.ro a primit zeci de sesizări de la cititori revoltaţi că li s-au mărit dobânzile în această perioadă. Iată câteva dintre mesajele primite.
Dacă banca dumneavoastră a majorat dobânda la creditul pe care l-aţi contractat aşteptăm mesajele dumneavostră pe adresa de mail [email protected].
- Aurel Mircu : "Am primit o înştiinţare din partea Bancpost precum că datorită situaţiei mondiale rata mea va creşte de la 230 euro la 290 euro!! Am să le trimit şi eu o scrisoare cum că datorita crizei mondiale nu le mai plătesc nimic să văd ce ar putea să-mi facă în afară de a mă da în judecată şi apoi să plătesc eşalonat câte 80-120 ron maxim pe lună? Tare sunt curios.".
- Dan Creţu: "În martie 2006 am contractat un credit ipotecar la BCR. Rata iniţială era de 288 EURO/lună. Acum este 407 EURO/lună.În fiecare lună trebuie să întreb la ghişeu suma lunară de plată pentru că, in afară de momentul semnarii contractului, nu am mai primit un alt grafic de rambursare sau orice alta notificare din partea băncii privind modificarea clauzelor iniţiale ale contractului."
- Prodan Bogdan Nicolae: "Eu am un credit la BRD pentru un autoturism. Din primăvară şi până acum dobânda a crescut din 2 în 2 luni. Se poate verifica foarte uşor acest lucru. Nu mai spun că de multe ori înştiinţarea de plată cu mărirea dobânzii ajunge după ce eu achit rata pe care o ştiu în prealabil. Din această cauza apar înstinţări telefonice de la banca privitor la neachitarea întregii sume, un alt drum pentru a achita diferenţă de plată. Sfatul lor a fost că ar fi bine să achit mai mult decât trebuie, în acest fel urmând să acopăr variaţiile în plus la dobândă. Până acum nu mi-am pus problema dar cred că ar trebui studiat aspectul acesta cu mărirea dobânzilor. Nu am vazut nici măcar în perioadele bune sa scadă dobânzile".
- Lacrămioara Prodan : "Eu scriu în numele mamai mele care are un împrumut la Banca Transilvania , împrumut făcut acum 2 ani de zile pe o perioda de cinci ani . La momentul respectiv li s-a stabilit o rată lunară de aproximativ 370 lei.
Luna trecută au contactat-o cei de la bancă spunându-i că trebuie să plătescă începând cu septembrie suma de 390 lei, bineînţeles că s-a conformat şi a plătit suma de 390 în data de 24 a lunii atunci când are scadenţa. După ce achitat acesta sumă, apoximativ la o săptămână, reprezenţatii de la banca sună pe cel care era unul din giranţi (deoarece mama mea era plecata din localitate şi nu au reuşit s-o contacteze la telefon) cum că mama mea sa se ducă să plătescă încă 20 de lei la bancă alttfel va fi băgată în baza de date ca şi ,,rău platnică''.
Bineinţeles ca a trimis pe cineva să plătescă suma respectivă, iar cei de la banca i-au spus că dacă au încasat mai mulţi bani decat necesar luna asta, banii vor fi scăzuţi din urmatoarea rată.
Mie personal mi se pare o aberaţie mărirea ratei şi faptul ca au spus că o vor declara ,,rău platnică'' nefiind vina ei ci a celor de la bancă care nu au calculat rata conform noii dobânzi corect pentru luna septembrie, mai ales că mama mea nu a avut nicio zi întarziere la plata ratei în doi ani de zile."
- Vali Stoica: "Şi eu am un credit în lei la Banca Românească, iar rata mi-a crescut de la 394 lei la, atenţie, 509 lei!!! I-am sunat, m-am certat cu ei, dar degeaba. Ce soluţii imi puteţi recomanda pentru a putea opri această bătaie de joc? "
- Andrei Melniciuc: "Nu numai la creditele bancare s-au mărit dobânzile chiar şi la leasing s-au mărit. Eu am un leasing faăut în 25 septembrie anul acesta şi nu am apucat să plătesc nicio rată şi am primit înştiinţare de la ei că s-a mărit dobânda de la 8,25 % la 8,50 %. Diferenţa nu pare a fi mare însă mă pot aştepta şi la alte bucurii pe parcursul colaborării cu ei că doar durata contractului e de 5 ani. Oricum în momentul încheierii colaborării cu ei aveau cea mai bună ofertă. ".
Criză mascată pentru români: Băncile au majorat dobânzile la credite

Antena3.ro

×
Parteneri
x close