Antena 3 CNN Economic Biz News Business Vânzările Ford în SUA au scăzut cu 24 la sută în 2007

Vânzările Ford în SUA au scăzut cu 24 la sută în 2007

<1 minut de citit Publicat la 10:38 04 Ian 2008 Modificat la 10:38 04 Ian 2008
Vânzările Ford în SUA au scăzut cu 24 la sută în 2007
Vânzările de autovehicule Ford au scăzut în decembrie cu nouă procente, iar pe ansamblul anului 2007 scăderea a fost de 24 la sută pe piaţa din SUA, faţă de situaţia anului trecut. Observatorii pieţei consideră că anul 2007 a fost cel mai rău pentru industria auto din SUA, începând din 1998, pe fondul preocupărilor consumatorilor despre preţurile carburanţilor şi mersul economiei nord-americane.

Conform estimărilor, înainte de anunţarea rezultatelor oficiale, Toyota a depăşit Ford în 2007 la vânzările în SUA, situându-se pe locul al doilea, după GM. Pentru prima oară după 1931, Ford nu se mai clasează pe locul secund, după GM, potrivit istoricului companiei Ford, Bob Kreipke.

Noile Ford Mustang şi Ford Taurus sedan nu au mai reuşit să atingă volumele de vânzări ale versiunilor precedente, iar vânzările de camionete au scăzut cu cinci procente. La nivel global, vânzările Ford au coborât cu 12 procente în 2007.

Rompres

×
x close